Carpe diem: schimbările climatice ne vor aduce sfârșitul, dar nu exact acum. Ce spune un cercetător japonez

de: Iulia Kelt
05 08. 2022

Cu toate că avertismentele există de zeci de ani, omenirea nu a dat mare importanță schimbărilor climatice, iar acum ele încep să se vadă: temperaturi record, secetă, lipsa apei și inundații.

Totuși, un climatolog de la Universitatea Tohoku din Japonia a analizat cifrele și nu crede că efectul de extincție în masă, care ne pândește, va fi egal cu cel al celor cinci anterioare, cel puțin nu pentru multe alte secole, de acum încolo.

În ultimii 540 de milioane de ani, Pământul și-a pierdut majoritatea speciilor într-un interval de timp geologic relativ scurt.

Acestea sunt cunoscute ca fiind evenimente de extincție în masă și, de obicei, urmează după schimbările climatice, fie că este vorba despre încălzirea extremă sau despre răcire extremă.

Kunio Kaiho a încercat să cuantifice stabilitatea temperaturii medii de suprafață a Pământului și biodiversitatea planetei și a găsit un efect în mare măsură liniar. Cu cât schimbarea temperaturii este mai mare, cu atât extincția devine o certitudine.

Schimbările climatice, o amenințare reală, totuși

„Încălzirea globală de 9°C nu va apărea în Antropocen în următorii 500 de ani, în cel mai rău scenariu”, prezice Kaiho.

Kaiho nu neagă faptul că situația planetei este una gravă în prezent, însă nici nu crede că vom dispărea atât de repede. Totuși, nu doar gradul de schimbări climatice pune speciile în pericol, viteza cu care se produce este de o importanță vitală, susține el.

Cea mai mare extincție în masă de pe Pământ a ucis 95% din speciile cunoscute la acea vreme și a avut loc cu peste 60.000 de ani în urmă.

„Predicția viitoarei extincții antropice, folosind doar temperatura de suprafață este dificilă, deoarece cauzele dispariției antropice diferă de cauzele extincțiilor în masă în timpul geologic”, adaugă Kaihu.

Indiferent de modul în care oamenii de știință împărtășesc convingerile, este clar că multe specii sunt condamnate dacă nu vom găsi o cale să stopăm efectele schimbărilor climatice.